Când am discutat posibilitatea unei excursii de highline m-au cuprins instant nerăbdarea și entuziasmul. Când într-adevăr ne-am pornit la drum simțeam cum inima mea deja începe să bată mai repede, dar părea în continuare ireal. Ajungând la prima destinație ne-am apucat de sortat echipament după ce prima tură de recunoaștere s-a desfășurat cu succes.

Montarea a decurs lent, fără grabă că doar suntem ardeleni, și ne-am bucurat de razele calde de soare care ne-au mângâiat cu amintirea verii.

Știi când simți o neliniște în interior. Te apasă ceva de undeva și parcă vrea să-ți sugrume ființa. Te simți încătușat, încarcerat, deși ești ”liber” s-o pornești în orice direcție.  E un sentiment profund pe care îl acoperi atunci când apare și îl îndeși în fundul  bagajului.

La highline îl scot din bagaj, îl arunc departe și îmi las inima să respire. Atârnând cu capul în jos îmi eliberez toate colțurile minții, scutur toate frustrările, supărările și probleme pe care în fond mi le-am creat singură.

Stau în fund pe highline și mă pregătesc de prima ridicare.

E un proces prin care te desprinzi de lumea de afară și nu mai exiști decât tu și banda aceea subțire care te susține.

Inspir, mă ridic în picioare și mă lupt să rămân în spațiul acela pur în care roiește energia naturii. Cad și emoția este atât de puternică încât nu pot decât să zâmbesc și să-i dau răgaz inimii mele să absoarbă tot. Frica este un instinct foarte puternic, iar corpul reacționează conform instinctului dând logica și rațiunea deoparte. Am reușit într-o sesiune mai lungă să mă eliberez de frică. Am încercat de nenumărate ori să mă ridic, să merg calmându-mi respirația și mișcarea corpului și am reușit să elimin frica, parcă am simțit cum iese prin toți porii și mă lasă să ating o frântură din viață, din ce înseamnă de fapt să trăiești.  După aceea se transformă totul într-o joacă pe ritmurile chitării ce răsună pe fundal și strigătele celor de pe margine. Prin strigătele acelea simți mai mult decât încurajare, pentru că inimile oamenilor acelora bat deodată cu a ta și inspiră emoția din aer, expirând un ”Allé Allé!” puternic.

În vară nu m-aș fi încumetat nici măcar să stau pe un highline mai lung de 30 m, mi se părea imposibil, dar acum am început pe un highline de 75 m, am continuat pe unul de 35 m, iar spre sfârșit a trebuit să văd cum se simte unul de 140 m.

M-am dus cu gândul de a sta pur și simplu în fund pe highline și a mă juca cu elasticitatea benzii prin bounce. Dar m-am simțit foarte sigură, am simțit că mă îmbrățișează pur și simplu, că mă atrage spre ea. În lumina unui apus duios, auzind numai respirația mea și vrând să redau îmbrățișarea m-am ridicat în picioare și am făcut un pas. A fost una din experiențele care mi-a pătruns în suflet ca un crescendo al freamătului copacilor din jur, al suspinului aerului.

A doua destinație ne-a umplut fețele de zâmbete și cred că am simțit cu toții un sentiment adânc de mulțumire.

Incredibil. Minunat.  Neverosimil .

Am fost expuși universului, privind șiruri de munți, valea cu orașe și linia fumurie a orizontului. 30 m lungime și 600 m expunere.  Portocaliu, roșu, galben, mov, roz, bleumarin, negru ni s-au întipărit pe retină la vederea apusului. Liniște completă și cerul plin de stele, valea plină și ea cu luminițe pâlpâitoare.

Corzile chitării răsunând cu o intensitate aproape dureroasă în noi, vocile noastre arcuindu-se fragil în întuneric.

Această excursie am înfăptuit-o în cadrul asociației Tiroliners, trei dintre noi fiind însă Balanceuri pasionați.

Aventură capturată de Joni Fäth și smartphones 😉

2 replies
  1. cristina
    cristina says:

    Diana, sunt profund impresionata de tot ce faci si te urmaresc cu bucurie pentru ca simt acolo curajul de a-ti da voie, curajul de a visa, curajul de a spune “DA” vietii. te imbratisez cu toata inima.

    Reply

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *