Începe în momentul în care cel de-al doilea picior părăsește pământul. Simțurile puțin confuze îți comunică instant că ceva nu e în regulă. Mintea șocată nu vrea să accepte senzația din ce în ce mai apăsătoare a corpului devenit greoi. Într-o încercare de scăpare, membrele-ți capătă viață și aiuresc prin aer după un invizibil punct de sprijin. Realizezi că ai uitat să respiri și că poziția corpului tău e una cel puțin ciudată. Buf pe iarbă, tot nu-ți vine să crezi că n-ai reușit să faci decât un pas. Și totuși, ești alert(ă) și pregătit(ă) să încerci din nou.

Repetată la infinit, așa ar arăta o descriere scurtă a primului pas pe slackline.

Pas cu care începe o întreagă aventură de căutare a echilibrului. Aventură în adevăratul sens al cuvântului, plină de emoțiile micilor victorii și de spaima primelor căzături. Aventură, căci echilibrul nu se lasă găsit ușor. Ți se arată scurt, în momente de aliniere a simțurilor. Apoi dispare iar și te lasă cu amintirea liniștită a clipei.

El știe că vei ceda ușor dacă nu-ți plac provocările. Și că nu te vei întoarce și mâine dacă nu ți-ai îngăduit să înțelegi regulile nescrise ale acestui joc al răbdării. Că la fel ca adolescentul miop, ai nevoie să lupți și să descoperi, să nu izbutești și să dorești. Că frica pe care o simți e reală numai dacă vrei tu.

Descoperi că încep să-ți placă senzațiile necunoscute pe care le lasă în urmă atunci când se pitește. Și că dacă ar fi fost ușor nu ți-ar fi plăcut.

Așa că decizi să ieși și mâine.

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *