Am trecut printr-o transformare. De obicei ne transformăm câte puțin în fiecare zi, dar acum am trecut printr-o transfomare vizibilă. Am trecut de la a fi o atletă excentrică și inovativă prin pasiunea ei la o atletă banală, ce se bucură de o comunitate largă construită în jurul pasiunii ei. Practica de slackline e de multe ori o activitate individuală unde ești confruntat cu tine însuți, cu propriile temeri, frustrări, dorințe și provocări. Dar fără comunitatea din jur, fără prieteni care să te încurajeze, care să nu te lase să te adâncești în gânduri întunecate legate de ideea de a nu fi de ajuns, de eșec, nimic din ce faci nu pare să aibă vreun sens în cele din urmă. Simplul sfat de a zâmbi îți întoarce colțurile gurii în sus și scoate dinții la iveală. Auzind înjurătrile colorate în toate limbile posibile urlate în golul ce te înghite după ce cazi, nu poți decât să te bucuri că nu ești singur.

Voiam să vorbesc despre cum a merge la highline nu mai este o raritate între timp. Fiecare sfârșit de săptămână prezice o nouă aventură. Acest prospect mi s-a părut inițial un vis, un ideal la care nu se poate ajunge prea ușor. Dar iată că un pic de ambiție combinată cu perseverență, motivație și prieteni poate duce la împlinirea idealului. Specialul a devenit normal. Ceea ce mă împinge spre aventuri și proiecte și mai mari și mai ambițioase. Ceea ce mă insipiră să nu caut să mă opresc, ci să cresc și mai mult în mediul acesta propice.

Întotdeauna am fost concentrată pe persoana mea, pe dezvoltarea mea personală și modul cel mai practic de a desfășura lucrurile din perspectiva mea. Iar la highline din nou accentul a căzut pe mine. Dar am descoperit cât de mult înseamnă o îmbrățisare imediat după ce cobori de pe banda suspendată. Cât de mult înseamnă să-ți vezi prietenii progresând, zâmbind până la urechi și tremurând din tot corpul după efort. Să-i vezi cântând în jurul focului, glumind tot timpul și bucurându-se de natură total deconectați pentru două zile. Să crești ca persoană este imposibil fără cei din jur.

Observ că mă întorc din nou și din nou la prieteni, la a nu fi singur. Cred că această temă a devenit atât de importantă pentru mine deoarece transformarea de care vorbeam înainte s-a produs pe toate nivelurile din viața mea, nu numai la practica de slackline. Am plecat de acasă, de la sentimentul de familiaritate și ocrotire, de cunoscut și normal. Am ajuns într-o lume total nouă cu obiceiuri diferite, cu o cultură diferită, cu o percepție despre viață și oameni diferită. Sentimentul de outsider încă persistă, dar prin comunitatea de slackline am reușit să-mi găsesc rădăcini în această lume paralelă. Am reușit să îndepărtez ideea de vulnerabilitate ca și ceva negativ și am început să mă deschid față de oamenii din jurul meu și să nu mă mai retrag în sinea mea ca un iepuraș lovit de soartă. Astfel pun din nou accentul pe importanța pe care o are practica de slackline pentru mine. Realizez că fiecare își descoperă pasiunea și calea în propriul fel, iar istorisirile mele pot să aibă sau nu rezonanță în sufletele celor ce îmi citesc răndurile. Consider însă necesare aceste cuvinte în povestea mea și în continuarea aventurilor mele.

Chiar ieri am fost la highline. Entuziasmată până peste cap ca întotdeauna, dar pe un fond imens de oboseală. M-am asigurat, am prins hangover-ul (carabinieră cu rolă) de bandă și am ieșit în vale. Simțeam sfârșeala prin toate membrele, dar am vrut totuși să încerc să mă ridic. M-am ridicat. Am făcut un pas. Am căzut. Am izbucnit în plâns. Am stat așa agățată de leash (asigurarea formată dintr-o coardă trecută printr-o bandă tubulară) și am plâns. M-am lăsat cu capul în jos și am lăsat totul să curgă în hău. Am crezut că am reușit să mă eliberez de surplusul de emoții și că acum o să mă pot concentra totuși. Dar nodul din gâtul meu a persistat. M-am dat jos, m-am așezat și am simțit cum cineva mă îmbrățișează. Am lăsat lacrimile să curgă nestingherite și am renunțat la ideea de a mai încerca să înțeleg de ce șiroaiele nu se opresc.

M-am așezat în hamac și am adormit.

Diana

Photos @Adriano Losso & Tijmen Van Geel

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *